Ce trebuie să conțină un site legal în România în 2026

Un site poate fi impecabil tehnic — Lighthouse verde, Core Web Vitals în verde, deploy automat — și în același timp să încalce cinci obligații legale distincte. Nu pentru că cineva a fost neglijent, ci pentru că regulile s-au schimbat de patru ori în ultimele optsprezece luni și nimeni nu-ți trimite un webhook când se întâmplă asta.

Textul de mai jos e un checklist de developer, nu un memoriu juridic. Fiecare punct spune trei lucruri: ce e obligatoriu, unde se pune concret pe site și ce se întâmplă dacă lipsește. Temeiurile legale sunt verificate în textul actelor normative, nu preluate din alte articole de blog — pentru că jumătate din ce circulă online despre „obligațiile site-ului” e copiat dintr-o listă scrisă în 2019.

Ce s-a schimbat în 2025 și 2026

Dacă ultima dată când ai atins partea legală a unui site a fost înainte de vara lui 2025, checklist-ul tău e expirat în cel puțin patru locuri. Nu e vorba de nuanțe: o platformă obligatorie a dispărut, o lege nouă a intrat în vigoare pentru comerțul electronic, iar pachetul de informare precontractuală se rescrie etapizat chiar acum.

Pe scurt, ordinea evenimentelor:

• 28 iunie 2025 — Legea nr. 232/2022 intră în vigoare. Serviciile de comerț electronic furnizate consumatorilor după această dată trebuie să respecte cerințe de accesibilitate.
• 20 iulie 2025 — platforma europeană SOL se închide definitiv, după ce Regulamentul (UE) 2024/3228 a abrogat Regulamentul 524/2013.
• 26 martie 2026 — se publică OUG nr. 18/2026, care rescrie informarea precontractuală din OUG 34/2014. Aplicare etapizată: 27 martie, 19 iunie și 27 septembrie 2026.
• 19 mai 2026 — OPANPC nr. 270/2026 modifică pictograma ANPC și adresa către care trimite.

Patru date, patru zone diferite ale site-ului. Niciuna nu a venit cu notificare.

✓ 1. Identificarea comerciantului

Cea mai veche obligație și cea mai des îndeplinită pe jumătate. Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, articolul 5 alineatul (1), cere acces facil, direct, permanent și gratuit la un set fix de informații despre furnizorul de servicii.

Lista din lege, tradusă în câmpuri concrete:

• ✓ numele sau denumirea firmei
• ✓ domiciliul sau sediul
• ✓ telefon, adresă de poștă electronică și orice alte date care permit contactarea directă și efectivă
• ✓ numărul de înmatriculare la registrul comerțului
• ✓ codul de înregistrare fiscală
• ✓ datele autorității competente, dacă activitatea e supusă autorizării
• ✓ titlul profesional și corpul profesional, pentru profesiile reglementate
• ✓ tarifele, cu precizarea scutirii, includerii sau neincluderii TVA
• ✓ dacă prețul include sau nu cheltuielile de livrare

Unde se pune. Alineatul (2) al aceluiași articol e neobișnuit de generos cu implementarea: obligația se consideră îndeplinită dacă informațiile sunt afișate „într-o formă clară, vizibil și permanent, în interiorul paginii de web”. Un footer global plus o pagină „Termeni și condiții” acoperă cerința. Ce nu o acoperă: un formular de contact fără date de identificare, o pagină „Despre” cu poze de echipă și nimic altceva, sau datele îngropate exclusiv într-un PDF.

Ce se schimbă din 2026 la datele de contact

OUG nr. 18/2026 înăsprește partea de contact pentru relația cu consumatorii: adresa de e-mail devine element explicit, alături de detalii despre alte mijloace de comunicare pe care le pui la dispoziție. Logica e simplă — un canal pe care clientul îl poate folosi rapid și eficient, nu un număr de fax moștenit din 2003. Dacă footer-ul tău are doar un formular și un număr de telefon fix, adaugă adresa de e-mail.

Ce riști. Două consecințe separate, care se cumulează. Prima: articolul 22 din Legea 365/2002 tratează lipsa acestor informații drept contravenție sancționată cu amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei. A doua, mai puțin cunoscută și mai scumpă: articolul 21 face contractul anulabil la cererea destinatarului dacă informațiile de la literele a)–i) lipsesc sau sunt inexacte. Iar articolul 30 mută sarcina probei pe furnizor atunci când cealaltă parte e consumator. Într-un litigiu, tu trebuie să demonstrezi că informația era acolo — nu clientul că nu era.

✓ 2. Informarea SAL: o pictogramă, nu două

Un site de vânzări către consumatori afișează pictograma pentru soluționarea alternativă a litigiilor, cu link către https://reclamatiisal.anpc.ro. Cerința vine din Ordonanța Guvernului nr. 38/2015, iar forma vizuală a fost actualizată prin OPANPC nr. 270/2026.

Unde se pune. Footer global, prezent pe prima pagină. Grafica se descarcă de pe site-ul oficial ANPC, nu se redesenează în paleta ta și nu se scalează.

Pe dimensiune există o capcană. Ordinul spune „250 (L) x 50 (H) pixeli", dar fișierul pe care îl publică ANPC are 201 x 50 px — raport ~4:1, nu 5:1. Înălțimea de 50 px e cea fixă; 250 e limita de lățime în care fișierul oficial încape. Dacă întinzi imaginea la 250 px lățime ca să respecți litera cifrei, obții 62 px înălțime și o pictogramă vizibil mai mare decât pe restul site-urilor.

Ce riști. Neîndeplinirea obligației de informare din OG 38/2015 e contravenție, cu amendă de la 2.000 la 5.000 lei. Mic, dar luat pentru un fișier .png și un atribut href.

Partea în care greșesc majoritatea site-urilor nu e absența pictogramei SAL, ci prezența celei vechi de lângă ea. Am tratat separat, cu markup și pași de verificare, ce faci concret cu bannerul ANPC din footer în 2026 — inclusiv de ce linkul SOL nu returnează 404, ci ceva mai enervant.

✓ 3. GDPR: politica de confidențialitate

Regulamentul (UE) 2016/679 nu cere „o pagină de confidențialitate”. Cere ca persoana ale cărei date le colectezi să afle, în momentul colectării, un set precis de lucruri. Pagina e doar cel mai practic loc în care le pui.

Ce trebuie să conțină, minimal:

• ✓ identitatea și datele de contact ale operatorului
• ✓ datele de contact ale responsabilului cu protecția datelor, dacă ai desemnat unul
• ✓ ce categorii de date colectezi, pe fiecare scop în parte
• ✓ temeiul legal pentru fiecare prelucrare — consimțământ, executarea contractului, obligație legală, interes legitim
• ✓ destinatarii sau categoriile de destinatari, inclusiv procesatorii
• ✓ transferurile în afara Uniunii Europene, dacă există, și garanțiile aplicate
• ✓ durata de stocare sau criteriile după care se stabilește
• ✓ drepturile persoanei vizate și modul concret de exercitare
• ✓ dreptul de a depune plângere la ANSPDCP

Temeiul legal e partea pe care o sare toată lumea

Un formular de contact, un newsletter, un cont de client și un chat de suport sunt patru prelucrări diferite, cu temeiuri diferite și durate diferite. O politică scrisă ca un bloc uniform de text — „prelucrăm datele dumneavoastră în scopuri comerciale” — nu îndeplinește cerința, oricât de lungă ar fi. Structura care funcționează e un tabel: scop, categorii de date, temei, durată.

Unde se pune. Link permanent în footer, plus o trimitere la punctul de colectare: sub fiecare formular, în fluxul de checkout, la crearea contului. Un checkbox care spune doar „sunt de acord cu prelucrarea datelor” fără link către politică nu e informare.

Ce riști. Plafonul teoretic al GDPR — 20 de milioane de euro sau 4% din cifra de afaceri globală — nu e calibrarea utilă pentru o firmă medie din România. Cifrele reale sunt mai relevante: potrivit comunicatului ANSPDCP din 25 mai 2026, autoritatea a aplicat în primele patru luni ale anului 25 de amenzi însumând 1.187.492 lei, alături de 42 de avertismente și 41 de măsuri corective. Volumul de intrări: 5.186 de plângeri, plus 220 de sesizări și 113 notificări de încălcare a securității datelor — 5.519 în total, pe baza cărora s-au deschis 228 de investigații. Amenda nu e certitudine, dar plângerea unui singur utilizator nemulțumit e suficientă ca să pornească o investigație.

✓ 4. Cookies: consimțământ prealabil, nu banner decorativ

Aici temeiul nu e GDPR-ul, ci Legea nr. 506/2004, articolul 4 alineatul (5). Textul cere îndeplinirea cumulativă a două condiții: utilizatorul și-a exprimat acordul, iar înainte de exprimarea acordului i s-au furnizat informații clare și complete, într-un limbaj ușor de înțeles, despre scopul procesării.

Cuvântul care schimbă implementarea e „anterior”.

Ce înseamnă „prealabil” în cod

Înseamnă că, la primul request al unei pagini, nu se execută niciun script de analytics, remarketing sau A/B testing. Nu se setează niciun cookie non-esențial. Nu se inițializează containerul de tag management cu tag-urile de marketing active.

Cel mai frecvent defect din audituri nu e absența bannerului — e bannerul care apare în timp ce Google Analytics și pixelul de social media s-au încărcat deja în <head>. Din perspectiva legii, consimțământul cerut după fapt nu repară nimic.

Butonul „Respinge”: de unde vine, de fapt, cerința

Circulă ideea că Legea 506/2004 impune expres un buton de refuz la fel de vizibil ca cel de acceptare. Merită clarificat, pentru că nuanța contează dacă cineva îți contestă implementarea.

În textul legii, cerința literală nu există. O propunere legislativă din 2026 urmărea exact asta — să scrie negru pe alb simetria dintre acceptare și refuz la primul nivel al bannerului, absența opțiunilor prebifate și mecanismul simplu de retragere. E vorba de L256/2026, propunerea de modificare și completare a Legii nr. 506/2004, respinsă la dezbaterea consemnată în Monitorul Oficial, Partea a II-a, nr. 82 din 26 iunie 2026.

Concluzia practică nu e „deci pot să las doar butonul de accept”. E invers. Cerința rămâne, doar că vine din altă parte: definiția consimțământului din GDPR — liber exprimat, specific, informat, printr-o acțiune neechivocă — plus practica de sancționare. Un banner în care „Accept” e un buton portocaliu și „Respinge” e un link gri sub trei paragrafe nu produce un consimțământ liber exprimat. Că regula stă în articolul 4 alineatul (11) din Regulament în loc de articolul 4 alineatul (5) din lege nu schimbă rezultatul unui control.

Unde se pune. Bannerul la prima vizită, cu opțiuni de refuz și de configurare pe categorii la primul nivel. O pagină „Politica de cookies” separată, cu lista efectivă a cookie-urilor, durata lor și cine le setează. Un mecanism permanent de modificare a preferințelor — de obicei un link în footer.

Ce riști. Legea 506/2004 tratează încălcarea ca pe o contravenție, cu amendă care pornește de la 5.000 lei și urcă până la 100.000 lei, cu un plafon alternativ raportat la cifra de afaceri pentru companiile mari. Calibrarea reală din 2026 vine din dosarul HOMELUX, un retailer de mobilă: 108.570 lei în total, din care 78.570 lei pentru încălcări GDPR de securitate și 30.000 lei separat, exclusiv pentru module cookie neesențiale plasate fără informare corectă și fără consimțământ prealabil, în temeiul articolului 4 alineatul (5) din Legea 506/2004. Cele două se cumulează, pentru că sunt fapte distincte, sancționate în temeiuri distincte.

Partea din dosar care merită reținută nu e suma. Ancheta a pornit pentru că firma a notificat ea înșăși un incident de securitate — un atac asupra site-ului, care rula o versiune neactualizată față de cea publicată de furnizor. Autoritatea a venit pentru breșă și a plecat și cu amenda de cookies, plus obligația de a construi un plan de testare periodică a sistemelor.

Notificarea unei breșe e obligatorie și rămâne decizia corectă. Dar declanșează o verificare care nu se oprește la incidentul raportat — motiv în plus ca bannerul să fie în regulă înainte să ai nevoie de el.

✓ 5. Afișarea prețurilor

Trei acte normative spun același lucru din unghiuri diferite, iar suprapunerea lor produce regula practică.

Legea 365/2002, articolul 5 literele h) și i), cere ca tarifele să fie indicate cu precizarea scutirii, includerii sau neincluderii TVA, precum și dacă prețul include sau nu cheltuielile de livrare. Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 cere ca prețurile de vânzare și tarifele practicate să fie indicate vizibil, lizibil și fără echivoc. Iar HG nr. 947/2000 definește „prețul de vânzare” ca prețul final, incluzând TVA și toate taxele suplimentare.

De aici, regula pe două ramuri:

• Vinzi către consumatori. Prețul afișat e prețul final, cu TVA inclus. Nu ai voie să afișezi valoarea fără TVA ca preț principal și să adaugi taxa la checkout.
• Vinzi către firme. Poți afișa prețul fără TVA — dar trebuie să spui explicit acest lucru, lângă preț, nu într-o notă de subsol de la finalul paginii.

Unde se pune. Lângă fiecare preț: pe cardurile de produs, pe pagina de detaliu, în tabelele de pricing, în coș. Costurile de livrare trebuie să fie vizibile înainte ca utilizatorul să apese butonul de comandă, nu descoperite după introducerea adresei.

Reducerile au propria regulă

Din 2022, orice anunț de reducere trebuie să indice prețul anterior, definit ca cel mai scăzut preț practicat în ultimele 30 de zile înainte de reducere. Zece zile pentru produse perisabile. Pentru produsele aflate la vânzare de mai puțin de 30 de zile, cel mai scăzut preț din perioada respectivă. Un badge „−40%” calculat față de un preț de listă pe care nu l-a plătit nimeni niciodată e o problemă, nu o tehnică de conversie.

Ce riști. Pentru omisiunea TVA din informarea online, aceeași contravenție din articolul 22 al Legii 365/2002: 1.000–50.000 lei. Pentru anunțurile de reducere neconforme, competența e a ANPC, iar sancțiunile intră în regimul practicilor comerciale incorecte.

✓ 6. B2C sau B2B: dreptul de retragere în 14 zile

OUG nr. 34/2014 dă consumatorului 14 zile ca să se retragă dintr-un contract la distanță, fără să justifice decizia și fără costuri, cu excepțiile din articolul 16. Cuvântul-cheie e „consumator”: persoană fizică ce acționează în afara activității sale comerciale sau profesionale. Un contract între două firme nu intră sub incidența acestui capitol.

Un site pur B2B poate exclude — dar trebuie s-o facă în scris

Excluderea nu se produce automat pentru că îți spui „suntem B2B” în pagina de prezentare. Se produce prin trei lucruri, împreună:

1. O clauză explicită în Termeni și condiții care spune că serviciile se adresează exclusiv profesioniștilor și că dreptul de retragere din OUG 34/2014 nu se aplică.
2. Un flux de comandă care chiar filtrează. Câmp obligatoriu pentru denumirea firmei și CUI, validat, nu opțional. Dacă acceptați comenzi de la persoane fizice cu adresa personală, sunteți B2C în fapt, indiferent ce scrie în T&C.
3. Consecvență în restul comunicării. Un site care rulează campanii către publicul larg și acceptă plăți cu cardul personal fără nicio verificare va fi tratat ca vânzător către consumatori.

Unde se pune. Termeni și condiții, secțiune dedicată. Pentru site-urile B2C: informația despre dreptul de retragere trebuie să apară în informarea precontractuală, înainte de plasarea comenzii, plus formularul tipizat de retragere. Cum se scrie restul documentului — neplată, suspendare, modificare de preț, SLA, ștergerea contului — astfel încât fiecare clauză să aibă un comportament corespondent în aplicație e tratat în termenii și condițiile ca specificație de produs.

Ce riști. Aici e cea mai elegantă sancțiune din tot checklist-ul. Articolul 10 din OUG 34/2014: dacă nu ai informat consumatorul despre dreptul de retragere, perioada de retragere nu expiră după 14 zile, ci la 12 luni de la sfârșitul perioadei inițiale. Nu plătești o amendă — rămâi expus un an la returnări pe care le credeai închise. Peste asta se adaugă amenzile contravenționale propriu-zise, iar OUG 58/2022 a introdus un regim agravat pentru abaterile repetate, cu maxime care urcă până la 200.000 lei.

Ce vine pe 27 septembrie 2026

OUG nr. 18/2026 adaugă în informarea precontractuală o mențiune vizibilă despre garanția legală de conformitate, cu durata minimă de doi ani, folosind o notificare armonizată al cărei design și conținut sunt stabilite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1960. Tot de acolo vin eticheta armonizată pentru garanția comercială de durabilitate și noile interdicții privind afirmațiile de mediu nesusținute. Dacă ai un magazin online B2C, e o modificare de template de produs, nu de text juridic — merită programată din timp.

✓ 7. Accesibilitate: Legea 232/2022

Cea mai ignorată obligație din listă, pentru că nu produce un element vizibil în footer și pentru că mulți o cred aplicabilă doar instituțiilor publice. Nu e. Legea nr. 232/2022, care transpune European Accessibility Act, se aplică serviciilor de comerț electronic furnizate consumatorilor după 28 iunie 2025.

Definiția din lege pentru „servicii de comerț electronic” e largă: servicii furnizate la distanță, prin site-uri web și aplicații mobile, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a unui consumator, în vederea încheierii unui contract de consum.

Unde se pune. În două locuri distincte, iar al doilea e cel uitat:

• În interfață. Legea nu numește WCAG, dar cere ca site-urile și aplicațiile să fie perceptibile, utilizabile, inteligibile și solide — exact cele patru principii WCAG. Prezumția de conformitate se obține prin standardele armonizate, iar reperul tehnic în uz e EN 301 549, care încorporează WCAG 2.1 nivel AA. Versiunea următoare, aliniată la WCAG 2.2, e în lucru. Traducerea acestor cerințe în cod — contrast, focus vizibil, navigare din tastatură, formulare etichetate — e tratată separat în ghidul de implementare a accesibilității sub Legea 232/2022.
• În Termeni și condiții. Anexa nr. 5 cere furnizorului de servicii să includă, în condițiile generale sau într-un document echivalent, o descriere a modului în care serviciul respectă cerințele de accesibilitate. E o declarație de accesibilitate, iar absența ei e o neconformitate separată de starea reală a interfeței.

Excepția pentru microîntreprinderi, și capcana din ea

Articolul 4 alineatul (5) scutește microîntreprinderile care oferă servicii. Definiția din lege: sub 10 angajați și cifră de afaceri anuală sau total al bilanțului sub echivalentul a 2 milioane de euro. Atenție — nu e definiția fiscală de microîntreprindere din Codul fiscal, cu care se confundă frecvent.

Merită semnalată și o inconsecvență din text. Alineatul (5) trimite la cerințele „prevăzute la alin. (3)”, care în numerotarea legii române vizează serviciile urbane, suburbane și regionale de transport, nu obligația generală de la alineatul (1). Intenția directivei transpuse e clară — scutirea vizează microîntreprinderile care furnizează servicii, în general — și restul legii o confirmă, de la ghidurile pe care ministerul trebuia să le publice pentru microîntreprinderi până la regimul special de la articolul 14. Practic: scutirea există. Dar nu-ți construi apărarea pe o trimitere încrucișată defectuoasă, iar dacă treci de 10 angajați, dispare peste noapte.

O a doua limitare, mai importantă: scutirea acoperă serviciile, nu produsele. O microîntreprindere care fabrică sau importă hardware din categoriile acoperite rămâne în regim complet.

Ce riști. Articolul 27 așază furnizorii de servicii pe trei paliere: 6.000–12.000 lei pentru nerespectarea cerințelor de accesibilitate, 7.000–15.000 lei pentru lipsa informării despre accesibilitate sau a notificării către autoritate, și 5.000–10.000 lei pentru refuzul de a coopera la control. Peste ele vin măsuri complementare care pot merge până la suspendarea activității pe perioada neconformității. Pentru serviciile de comerț electronic, autoritatea de supraveghere e Autoritatea pentru Digitalizarea României, nu ANPC. Iar articolul 26 permite consumatorilor și organizațiilor să se adreseze direct instanței sau autorității.

Ce nu e obligatoriu, deși toată lumea crede că e

Partea în care ștergi lucruri, nu adaugi.

Bannerul SOL. Platforma nu mai există din 20 iulie 2025. Linkul duce către o pagină de anunț a Comisiei Europene, în engleză. Nicio obligație nu-l mai cere. Scoate-l, inclusiv din clauzele din Termeni și condiții care îl menționează.

Pictograma ANPC pe un site pur B2B. Obligația de informare SAL privește relația comerciant–consumator. Un site care vinde exclusiv către firme, cu flux de comandă care chiar filtrează, nu are ce informa. Atenție însă la condiționare: dacă „B2B” înseamnă doar o frază în Termeni, iar în practică acceptați comenzi de la persoane fizice, obligația se aplică.

Widget-ul de accesibilitate. Bara flotantă care oferă „măriți fontul” și „contrast ridicat” nu produce conformitate cu Legea 232/2022 și nu e cerută de nicio prevedere. Cerințele privesc structura interfeței — navigare din tastatură, text alternativ, contrast, ordine logică a titlurilor, formulare etichetate corect. Un overlay peste un DOM inaccesibil rămâne un DOM inaccesibil, cu un buton în plus.

Bannerul de cookies pe un site care nu setează cookie-uri non-esențiale. Un site static, fără analytics, fără pixeli, fără embed-uri externe, nu are ce consimțământ să ceară. Cookie-urile strict necesare pentru funcționarea serviciului cerut de utilizator nu intră sub regula consimțământului. Un banner pus „ca să fim acoperiți” pe un astfel de site adaugă fricțiune fără să rezolve nimic — și, dacă e configurat prost, poate chiar semnala că folosești tracking pe care nu-l ai.

Traducerea documentelor legale în engleză. Utilă comercial dacă ai clienți străini. Obligatorie, nu. Ce contează e ca versiunea în limba română să fie completă și accesibilă.

Tabel recapitulativ

Întrebări frecvente

Am doar un site de prezentare, fără magazin. Ce mă privește din listă?

Identificarea comerciantului, dacă oferi un serviciu al societății informaționale, și partea de date personale, dacă ai un formular de contact sau analytics. Deci punctele 1, 3 și 4. Dreptul de retragere, afișarea prețurilor și obligația SAL presupun o relație contractuală cu consumatori. Accesibilitatea vizează serviciile de comerț electronic — un site strict informativ e în afara ipotezei, dar dacă generează lead-uri care se transformă în contracte cu persoane fizice, granița devine discutabilă.

Un generator online de politică de confidențialitate e suficient?

Ca punct de plecare pentru structură, da. Ca document final, nu. Generatorul nu știe ce procesatori folosești, ce cookie-uri setează tema ta, cât timp păstrezi datele din formular sau unde ajung înregistrările din chat. Partea care se sancționează e exact partea pe care generatorul o completează cu presupuneri.

Dacă folosesc doar Google Analytics, tot am nevoie de banner?

Da. Analytics-ul nu e strict necesar pentru furnizarea serviciului cerut de utilizator, deci intră sub regula consimțământului prealabil din Legea 506/2004. Modul „consent mode” fără un mecanism real de consimțământ nu rezolvă cerința — rezolvă doar raportarea din interfața Google.

Cine controlează, concret, aceste obligații?

Sunt patru autorități diferite, iar asta explică de ce nimeni nu-ți face un audit unic: ANPC pentru protecția consumatorului, prețuri și informare SAL; ANSPDCP pentru date personale și cookies; ANCOM pentru anumite servicii de comunicații; Autoritatea pentru Digitalizarea României pentru accesibilitatea serviciilor de comerț electronic. Fiecare acționează pe sesizare sau din oficiu, pe competența ei.

Cât de repede trebuie aliniat un site existent?

Toate termenele din listă au trecut, cu o singură excepție: notificarea armonizată privind garanția legală de conformitate, care se aplică din 27 septembrie 2026. Ordinea rezonabilă de lucru pornește de la ce e vizibil și ieftin de reparat — footer, bannere, politici — și continuă cu ce cere timp de dezvoltare: fluxul de consimțământ și accesibilitatea interfeței.

Cine răspunde dacă site-ul a fost făcut de o agenție?

Firma care furnizează serviciul, nu cea care a scris codul. Contravenția se aplică operatorului economic. O clauză contractuală poate reglementa raportul dintre voi, dar nu mută răspunderea față de autoritate.

Notă: textul de mai sus e un ghid de implementare, nu consultanță juridică. Actele normative citate pot fi modificate, iar situațiile particulare — sectoare reglementate, vânzări transfrontaliere, prelucrări de date sensibile — cer analiză dedicată. Pentru decizii cu miză, întreabă un avocat.

Un audit complet pe cele șapte puncte durează, în practică, mai puțin decât un sprint. Partea grea nu e reparația, ci faptul că nimeni nu observă când o obligație își schimbă conținutul. Dacă vrei ca partea asta să nu mai depindă de memoria cuiva, discută-o prin pagina de contact sau vezi ce acoperă serviciile de dezvoltare și mentenanță. Mai multe materiale pe subiect găsești în secțiunea de conformitate legală web, pe hub-ul SaaS și în articolele despre e-commerce.