RAG pe scrisori de garanție: promisiunea are termen

Lucrarea fusese recepționată. Beneficiarul a cerut oricum plata garanției, banca a plătit în câteva zile, iar ordonatorul a aflat din extrasul de cont. Tot ce susținea juridicul despre execuția contractului era adevărat. Nimic din ce susținea nu conta.

La celălalt capăt al aceleiași arhive, o garanție de bună execuție a expirat fără ca cineva să observe, pe un contract cu perioada de garanție încă în curs. Comisionul se plătise trimestru de trimestru, până în ultima zi. Acoperirea dispăruse cu câteva luni înainte.

Documentele din restul clusterului descriau obligații: o clauză spunea ce datorează cineva, o poliță spunea ce e acoperit, o procură spunea ce poate semna un om. Scrisoarea de garanție nu descrie nimic. Ea creează o obligație nouă, care se detașează de contractul care a cerut-o și trăiește după reguli proprii. Diferența pare academică până când construiești un sistem de întrebări peste dosarul de garanții și constați că jumătate din surse sunt inadmisibile. Mecanica generală a regăsirii e în ce este RAG; mai jos e ce se schimbă când documentul e el însuși izvorul dreptului.

Documentul nu descrie o obligație, o creează

Un contract comercial e o hartă a unei relații. O scrisoare de garanție e un act unilateral care naște o a doua relație, între emitent și beneficiar, peste care prima nu are putere.

Angajamentul se desprinde de contractul care l-a cerut

Codul civil definește scrisoarea de garanție ca angajament irevocabil și necondiționat prin care emitentul se obligă, la solicitarea ordonatorului, în considerarea unui raport obligațional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă unei terțe persoane. Angajamentul se execută la prima și simpla cerere a beneficiarului, dacă textul nu prevede altfel, iar emitentul nu poate opune beneficiarului excepțiile întemeiate pe raportul preexistent și nu poate fi ținut să plătească doar în caz de abuz sau de fraudă vădită (art. 2321).

Regulile internaționale spun același lucru din alt unghi. În Publicația 758 a Camerei Internaționale de Comerț, garanția este prin natura ei independentă de raportul de bază, iar o referință la acel raport, făcută doar pentru identificare, nu îi schimbă caracterul autonom (art. 5). Mai tăios: garanții lucrează cu documente, nu cu bunuri, servicii sau prestații (art. 6).

Ce nu are voie să fie sursă

De aici pleacă prima decizie de arhitectură. Contractul comercial de bază, corespondența de șantier, procesele-verbale de constatare — toate sunt relevante pentru litigiul dintre ordonator și beneficiar și inadmisibile pentru întrebarea „trebuie plătită cererea?”. Un sistem care indexează totul într-un singur spațiu semantic va aduce fix pasajele care par cele mai relevante și sunt cele mai greșite.

Practic, garanția și raportul de bază trăiesc în două referențiale marcate distinct la ingestie, iar interogările se rutează pe referențial înainte de căutare. Un pasaj din contractul comercial nu are voie să ajungă în contextul unei întrebări despre declanșarea plății, nici măcar ca „informație suplimentară”.

Scrisoarea de confort stă în același dosar și are alt regim

În arhivă, cele două se confundă vizual. Juridic nu au nimic comun. Emitentul scrisorii de confort își asumă o obligație de a face sau de a nu face, iar dacă debitorul nu execută, poate fi obligat numai la plata de daune-interese și numai dacă creditorul dovedește că emitentul nu și-a îndeplinit obligația asumată (art. 2322).

Deci: una plătește la cerere, cealaltă plătește dacă cineva probează o culpă. Clasificarea documentului la ingestie nu e o etichetă de convenență, e ce decide dacă răspunsul e „se plătește la prezentare conformă” sau „se deschide o discuție despre probă”.

Cererea se verifică pe formă, nu pe fond

Întrebarea de acoperire dintr-o poliță de asigurare cere o interpretare de fond: fapta descrisă intră sau nu în excludere. Aici întrebarea e alta și e mai săracă, ceea ce o face mai ușor de automatizat și mai ușor de ratat.

Ce examinează emitentul

Emitentul determină, pe baza prezentării singure, dacă aceasta pare pe față o prezentare conformă. Datele dintr-un document cerut se citesc în context cu documentul, cu garanția și cu regulile: nu trebuie să fie identice, dar nu au voie să intre în conflict (art. 19).

Corolarul e sever pentru orice pipeline care „normalizează” text. O denumire scrisă în două feluri, o adresă cu un rând în plus, o sumă exprimată în litere într-un document și în cifre în altul — toate sunt candidate la discrepanță. Un sistem care corectează tăcut o diferență de formă distruge exact semnalul pe care trebuia să îl ridice.

Și încă o regulă contraintuitivă: o condiție care nu e legată de un document specificat, iar a cărei îndeplinire nu poate fi determinată din evidențele proprii ale emitentului, se consideră nescrisă și se ignoră (art. 7). O clauză poate exista în text și să nu producă niciun efect.

Declarația-suport e un document, nu o dovadă

Cererea trebuie însoțită de documentele pe care garanția le specifică și, în orice caz, de o declarație a beneficiarului care indică în ce privință ordonatorul e în neexecutare (art. 15). Declarația se verifică ca document — există, e semnată, spune ceva despre neexecutare. Nu se verifică dacă neexecutarea e reală.

Pentru sistem, asta înseamnă că răspunsul corect la „cererea e conformă?” e o listă de bifat, cu sursa fiecărei cerințe în textul garanției, nu o evaluare a dreptății. Formatul unui răspuns care își arată sursele e cel din cum arată un răspuns bun de RAG.

Cinci zile lucrătoare și o singură notificare

Emitentul examinează cererea în cinci zile lucrătoare de la ziua prezentării, iar termenul nu e scurtat de expirarea garanției survenită la sau după data prezentării (art. 20). Dacă respinge, dă o singură notificare, care enumeră fiecare discrepanță; notificarea pleacă cel târziu la închiderea celei de-a cincea zile lucrătoare, iar emitentul care nu respectă aceste cerințe e decăzut din dreptul de a mai susține că prezentarea nu era conformă (art. 24).

Un ceas de cinci zile cu decădere la capăt nu se administrează dintr-o interfață de căutare. Se administrează dintr-o stare, cu o listă completă de discrepanțe compusă o dată. Tratamentul unui termen ca obiect monitorizat, nu ca fragment regăsibil, e cel din RAG pentru obligații contractuale.

Termenul nu e o metadată, e limita dreptului

Într-un index obișnuit, data de valabilitate e un câmp printre altele, folosit la filtrare. Într-un dosar de garanții, ea e chiar întinderea dreptului: după ea nu mai există nimic de invocat.

Expirarea operează singură

Dacă textul nu prevede altfel, scrisoarea de garanție produce efecte de la data emiterii și își încetează de drept valabilitatea la expirarea termenului stipulat, independent de remiterea originalului (art. 2321). Nu e nevoie de o notificare, de o restituire a hârtiei, de un act de stingere. Ziua următoare, documentul arată identic și nu mai valorează nimic.

Regulile ICC adaugă o plasă și un capăt tăios: garanția se stinge la expirare, când nu mai rămâne nimic de plătit sau la prezentarea unei eliberări de răspundere semnate de beneficiar; iar dacă textul nu prevede nici dată, nici eveniment de expirare, garanția se stinge după trei ani de la emitere (art. 25).

Stingerea unui drept care nu lasă urmă apare și la împuterniciri, în RAG pe mandate și împuterniciri — numai că acolo există undeva un act de revocare, pe care sistemul îl poate găsi. Aici nu există al doilea document. Ce a stins dreptul e trecerea timpului, iar timpul nu semnează nimic.

Când expirarea e un eveniment, nu o dată

Multe garanții nu expiră la o dată calendaristică, ci la producerea unui eveniment. Regulile ICC restrâng sever ce înseamnă „s-a produs”: evenimentul e considerat survenit doar când e prezentat emitentului documentul pe care garanția îl specifică drept indicator al evenimentului sau, dacă niciun document nu e specificat, când producerea lui devine determinabilă din evidențele proprii ale emitentului.

Tradus în cerințe de sistem: starea unei garanții cu expirare pe eveniment nu poate fi dedusă din text. Poate fi dedusă doar dintr-o prezentare sau dintr-o evidență din afara corpusului. Un răspuns care afirmă că o garanție a expirat pentru că evenimentul s-a întâmplat în realitate e greșit chiar dacă evenimentul chiar s-a întâmplat.

Ce trebuie ținut ca stare, nu ca text

Trei lucruri ies din corpus și devin câmpuri: data ultimei zile de prezentare, valoarea disponibilă rămasă după plăți parțiale și reduceri, și sursa pe baza căreia s-a stabilit fiecare dintre ele. Fiecare are un moment de actualizare și o probă. Disciplina de versionare și de scoatere din index a documentelor ieșite din vigoare e cea din prospețime, ștergeri și reindexare.

„Care garanții expiră luna viitoare” nu e o întrebare de regăsire

Formularea sună ca o căutare. Nu e. E o interogare care cere parcurgerea întregului portofoliu, nu cele mai similare k fragmente.

Interogarea agregativă rupe top-k

Diferența are un nume în literatură: interogări agregative, care cer strângerea de probe din multe documente și un raționament peste ele. O echipă de la AI21 Labs a publicat în noiembrie 2025 o analiză a acestei clase, cu trei limitări structurale ale regăsirii vectoriale — o probă ratată strică răspunsul, numărul de fragmente aduse e fixat dinainte, iar filtrele numerice și temporale sunt exact ce reprezintă prost embeddings-urile.

Rezultatul lor pe un corpus construit special, fără scurtături din cunoașterea parametrică a modelelor: un RAG vectorial clasic ajunge la 0,33 la comparația de răspuns, în timp ce abordarea structurată, cu schema dată, ajunge la 0,90. Direcția e confirmată și de alte lucrări din 2025 pe interogări la nivel de corpus, unde regăsirea densă întoarce top-k și pierde tocmai informația împrăștiată în restul documentelor.

Extracția în schemă, la ingestie

Arhitectura care rezultă e simplă de descris și scumpă de făcut bine — cât costă un chatbot AI arată de unde vine diferența. La ingestie, fiecare garanție devine o înregistrare cu aceleași câmpuri: emitent, ordonator, beneficiar, tip, valoare, monedă, ultima zi de prezentare, regulile aplicabile, contractul de bază. La interogare, întrebarea în limbaj natural se traduce într-o interogare formală peste tabelul acela.

Regăsirea rămâne, dar coboară un nivel: fiecare rând poartă citarea pasajului din care a fost extras, la nivel de paragraf, în tiparul din RAG pe contracte și documente juridice. Fără citare, un rând de tabel e o afirmație pe care nimeni nu o poate contesta util.

Unde cedează: schema nu se ghicește

Aici sursele nu merg în aceeași direcție, iar diferența e relevantă înainte de a semna un buget. În aceeași lucrare, când schema e indusă automat de model în loc să fie scrisă de om, rezultatul pe un corpus de documente financiare complexe cade la 0,23 — sub RAG-ul vectorial clasic, care obține 0,60 pe același set. Cauzele raportate sunt atribute lipsă și descrieri incomplete, care produc valori nestandardizate în baza rezultată.

Concluzia practică nu e că extracția structurată e mai bună, ci că e mai bună cu o schemă scrisă de cineva care cunoaște domeniul. Pentru garanții, schema aceea are douăsprezece până la cincisprezece câmpuri și se scrie într-o după-amiază cu un om de trezorerie în cameră.

Garanția de bună execuție: eliberarea o declanșează alt sistem

Cel mai mare volum de garanții dintr-o companie de construcții sau de servicii nu vine din comerț internațional, ci din achiziții publice. Regimul e reglementat în detaliu, ceea ce e o veste bună: câmpurile sunt previzibile.

Ce forme sunt admise

Garanția de bună execuție trebuie să fie irevocabilă și necondiționată și se constituie prin virament bancar, prin instrumente de garantare emise în condițiile legii — scrisori de garanție de la instituții de credit sau de la instituții financiare nebancare, ori asigurări de garanții de la societăți de asigurare autorizate — prin numerar sub 5.000 de lei, prin rețineri succesive din facturi parțiale sau prin combinarea mai multora (art. 154 din Legea nr. 98/2016, în forma dată de Legea nr. 208/2022).

Consecința pentru corpus: „garanția” nu e un tip de document, ci cinci. O poliță de asigurare de garanții și o scrisoare bancară au aceeași funcție și structuri de text complet diferite. Cerințele formale de participare, cu logica lor proprie, sunt tratate în RAG pentru licitații și achiziții publice.

Termenele de restituire depind de un proces-verbal

Legea fixează termene, dar le leagă de evenimente care se produc în altă parte.

Ultimul rând e cel care produce cele mai multe garanții uitate. Restul de 30% se eliberează la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor executate, pe baza procesului-verbal de recepție finală — un moment care poate veni la doi sau la cinci ani după terminarea lucrării, când echipa de proiect nu mai există.

Ce înseamnă pentru index

Statusul unei garanții de bună execuție nu e în garanție. E în procesul-verbal, care e alt document, adesea în alt sistem, uneori doar pe hârtie. Sistemul poate calcula corect ce ar trebui să se întâmple și nu poate ști ce s-a întâmplat. Diferența se raportează explicit, ca la orice răspuns care depinde de o confirmare externă — tiparul e cel din RAG pentru conformitate și audit intern.

Aceeași hârtie, două registre

O garanție emisă apare de două ori în lume, sub două nume și cu două seturi de întrebări.

Emitentul ține un angajament, ordonatorul o expunere

Pentru bancă e o obligație de plată la cerere conformă. Pentru compania care a cerut-o e o expunere: consumă din linia de garanții, poartă comision, și se traduce, dacă lucrurile merg prost, într-o ieșire de numerar plus un regres. Emitentul care a efectuat plata are drept de regres împotriva ordonatorului — plata băncii nu închide nimic, o mută.

Al doilea referențial e cel contabil, unde angajamentul din afara bilanțului se tratează după reguli proprii, discutate separat în RAG pentru finanțe și raportare. Rangul între surse funcționează ca la straturile unei polițe din RAG pe polițe de asigurare, cu deosebirea că aici ierarhia nu e negociată, ci vine din natura autonomă a angajamentului.

Unde se oprește sistemul

Partea utilă e inventarul: ce garanții sunt în vigoare astăzi, pentru ce contracte, cu ce valoare disponibilă și cu ce ultimă zi de prezentare, fiecare rând cu pasajul citat. Și inventarul invers, pentru un contract dat: ce s-a constituit și ce mai e de eliberat.

Marginea începe imediat după. Îndreptățirea pe fond a unei cereri de plată nu e o concluzie de sistem. Nici expirarea nu se declară din dosarul intern, unde se strecoară amendamente care nu au ajuns în arhivă, ci după confruntarea cu evidența emitentului. Iar o cerere de plată sau o notificare de respingere nu se compun automat: sunt acte cu termen și cu decădere, care cer o semnătură umană și o dovadă de transmitere. Pasul de acțiune, cu confirmarea la mijloc, e tiparul din agentic RAG și multi-hop.

Nimic nu se răspunde fără filtrare de acces aplicată înainte de regăsire. Un dosar de garanții arată plafoanele de linie ale companiei, comisioanele negociate și relația cu fiecare bancă — regimul e cel din controlul accesului în RAG, cu partea de date personale în RAG și GDPR.

Ce măsori, ca să nu afli din factura băncii

Prima cifră e completitudinea inventarului: din garanțiile emise real într-o perioadă, câte au ajuns în registru. O garanție lipsă nu produce niciun semnal până în ziua în care conta, așa că precizia medie nu spune nimic aici — numără fals-negativele.

A doua se uită la ultima zi de prezentare, pe un eșantion verificat manual: în ce procent data extrasă coincide cu documentul, inclusiv la garanțiile cu expirare pe eveniment, unde singurul răspuns corect e că nu se poate determina din text.

A treia nu e o metrică de calitate, ci de rutare: câte răspunsuri despre declanșarea plății au citat un pasaj din contractul comercial. Ținta e zero, iar orice valoare peste zero arată o graniță prost trasată la ingestie, nu un model slab.

A patra e singura pe care o cere un director financiar — garanții expirate cu comision încă activ — fiindcă se transformă direct în bani. Setul de referință pe care se măsoară toate patru se construiește după metodologia din cum evaluezi un sistem RAG; iar dacă portofoliul înseamnă opt garanții într-un tabel ținut de o singură persoană, pragurile din când nu folosești RAG sunt răspunsul mai ieftin.

Întrebări frecvente

Nu e mai simplu să caut în tot dosarul, garanție și contract la un loc?

Poți să le păstrezi legate ca referință, dar nu în același spațiu de căutare. Întrebările despre declanșarea plății au voie să se sprijine doar pe textul angajamentului; un pasaj din contractul comercial, oricât de relevant pare, produce un răspuns fals convingător. Legătura se ține ca identificator, nu ca vecinătate semantică.

Sistemul poate spune dacă o cerere de plată e abuzivă?

Nu. Abuzul și frauda vădită sunt singurele apărări ale emitentului, și sunt calificări juridice care se sprijină pe fapte din afara dosarului. Sistemul poate strânge elementele — cronologia, corespondența, ce s-a prezentat — și le poate pune într-un dosar. Concluzia o formulează un avocat.

Cum tratez amendamentele la o garanție?

Ca versiuni, nu ca actualizări. O modificare făcută fără acordul beneficiarului nu îl obligă pe acesta, iar acceptarea parțială a unui amendament se consideră respingere. Deci sistemul ține atât textul modificat, cât și starea acceptării lui, cu data și proba.

Cât de mult ajută hybrid search pe corpusul ăsta?

Ajută la partea de regăsire punctuală, fiindcă numerele de referință, codurile de contract și denumirile de societăți sunt exact ce prinde componenta lexicală și ratează cea semantică. Nu rezolvă interogările agregative, care cer un tabel. Mecanica e în hybrid search și reranking.

Ce fac cu garanțiile primite de la furnizori, nu emise pentru clienți?

Aceeași schemă, rol inversat și un câmp în plus: cine urmărește executarea. Garanțiile primite sunt, în practică, cele mai prost administrate, fiindcă nimeni nu plătește un comision pentru ele și nimic nu amintește lunar de existența lor.

Banca știe exact ce garanții ai emise. Compania, de obicei, nu: extrasul de comisioane e singurul inventar complet din tot ecosistemul și nimeni nu îl citește ca inventar. Confruntarea lui cu dosarul de contracte scoate, aproape de fiecare dată, aceleași trei categorii — garanții care se taxează pentru contracte închise de mult, garanții expirate pe lucrări aflate încă în perioada de garanție, și contracte pentru care evidența internă nu arată nicio garanție deși una există.

Niciuna dintre cele trei nu se rezolvă cu un motor de căutare. Toate trei se rezolvă cu douăsprezece câmpuri extrase corect și cu o interogare care rulează în fiecare lună.

Iar când termenul nu stinge un drept al beneficiarului, ci pornește o obligație a companiei de a răspunde, se schimbă și proba care contează — cazul e tratat pe corespondența cu autoritățile.

Dacă vrei o a doua opinie pe cum ar arăta schema de extracție și rutarea pe referențiale peste dosarul tău, trimite un mesaj. Restul corpusurilor de companie, cu problemele lor specifice, sunt în hubul Cazuri de utilizare enterprise, iar serviciul întreg în AI & RAG.